marți, 21 decembrie 2010

-Padurea tristetii-

Usor,prin padurea-ntunecata merg printre ramurile copacilor adormiti,si ratacesc cu fiecare minut.In sunetul tacut,pierdut al padurii ,fug,mi-e teama,plang.Dar pot niste sentimente ,aparent simple,scapa de acest univers al tacerii si suferintei?Cu fiecare minut,tristetea imi invadeaza trupul firav,iar eu ma adancesc tot mai mult,cu fiecare pas,in singuratatea copacilor.Caut o speranta,pe tine,dar tu esti departe,si m-ai uitat.Iar eu fug spre lumina,crezand ca acolo esti si tu.Ma impiedic,ma ridic,si merg din nou.Gasesc capatul,sfarsitul,dar tu nu esti acolo,ramai pierdut in amintiri.

3 comentarii:

  1. Aş vrea să te sfătuiesc să nu mai trăieşti în trecut, printre amintiri, dar mi-e imposibil ! Parcă tot ce ai scris mi se adresează mie... .

    RăspundețiȘtergere
  2. Hm...inainte traiam...Am gasit ieri intr-un caiet o incercare nereusita de poezie,asa ca am transformat-o in ce este acum. :)
    Trecutul este facut pentru a-ti aminti lucrurile bune si rele pe care le-ai facut,ce ai gresit,cum ai sperat etc. dar ramane numai trecut,poti sa-ti amintesti de el cu bucurie,sau cu lacrimi,dar a trecut.

    RăspundețiȘtergere
  3. Usor,prin padurea-ntunecata merg printre ramurile copacilor adormiti,si ratacesc cu fiecare minut.In sunetul tacut,pierdut al padurii ,fug,mi-e teama,plang.Dar pot niste sentimente ,aparent simple,scapa de acest univers al tacerii si suferintei?Cu fiecare minut,tristetea imi invadeaza trupul firav,iar eu ma adancesc tot mai mult,cu fiecare pas,in singuratatea copacilor- Parca zici ca eu sunt in acea padure :-s

    RăspundețiȘtergere